„Ascultă-mă bine, dragul meu băiat…” murmură tatăl, vocea lui abia se mai auzea. Fiecare respirație era o luptă. Boala era nemiloasă, îi fura vitalitatea zi de zi. Zăcea în camera slab luminată, firav și obosit. Pentru mine, părea doar o umbră a bărbatului robust pe care îl cunoscusem odată. Tatăl meu fusese mereu un stâlp de putere, plin de viață și râsete. Dar acum… „Fiule, te rog, nu-l abandona pe Andrei… Are nevoie de cineva care să aibă grijă de el. E diferit de ceilalți…”