„Ascultă cu atenție, dragul meu băiat…” murmură tatăl, vocea lui abia fiind auzită. Fiecare respirație era o luptă. Boala era nemiloasă, furându-i vitalitatea zi de zi. Zăcea în camera slab luminată, fragil și obosit. Pentru Andrei, părea doar o umbră a bărbatului robust pe care îl cunoscuse odinioară. Tatăl său fusese mereu un stâlp de putere, plin de viață și râsete. Dar acum… „Fiule, te rog, nu-l abandona pe Mihai… Are nevoie de cineva care să aibă grijă de el. E diferit de ceilalți…”