Crescând într-un mic oraș din România, viața era simplă, dar plină de provocări. Mama mea lucra ca bibliotecară, iar tata era șofer de camion. De mică am învățat să ajut în casă. Când s-a născut fratele meu mai mic, responsabilitățile au crescut. Până când a început grădinița, eu aveam 12 ani și lucrurile au început să se schimbe în moduri pe care nu le înțelegeam.
Au o mică grădină de legume și mănâncă totul natural, crescut cu propriile mâini. În fiecare an, devine din ce în ce mai dificil să întrețină grădina pe măsură ce sănătatea lor se deteriorează.
Înțelepciunea este un tezaur acumulat pe parcursul întregii vieți, însă adesea uităm că copiii nu observă cuvintele părinților lor, ci faptele lor. Când persoanele vârstnice sunt tratate cu grijă și atenție în familie, acest lucru reprezintă o lecție profundă de compasiune și respect. Această poveste explorează complexitățile dinamicii familiale, îngrijirea persoanelor vârstnice și consecințele neintenționate ale acțiunilor noastre, văzute prin ochii unui copil mic.
