În ciuda încrederii mele profunde în părinții mei și a relației minunate pe care o împărtășim, nu pot să-mi aduc inima să o trimit pe fiica noastră, Ioana, la ei încă. Părinții mei, în special mama, adoră copiii, iar traiul în casa lor de la țară ar fi o aventură pentru orice copil. Tânjesc după o evadare la locul părinților mei, să mă bucur de conversații sincere cu mama, să mă relaxez în hamac și să mă delectez cu plăcerea simplă de a mânca cireșe proaspete. Cu toate acestea, obsesia neîncetată a soțului meu, Nicolae, de a câștiga bani a umbrit responsabilitățile la fel de epuizante de a gestiona casa noastră și de a avea grijă de Ioana, lăsând dinamica familiei noastre tensionată și lipsită de bucuria pe care o deținea odinioară.