„A Venit la Nora Ei la 10 Dimineața: Fiul la Muncă, Copiii Se Joacă Singuri, iar Ea Încă Doarme”: Apoi Se Plânge Fiului Meu Că Este Epuizată

Fiul meu, Andrei, și soția lui, Ana, sunt căsătoriți de șase ani. Au doi băieți energici, Mihai și Radu, care au trei și cinci ani. Andrei lucrează ore lungi la o companie de tehnologie, în timp ce Ana stă acasă pentru a avea grijă de copii. Locuiesc într-o casă cochetă într-un cartier suburban, nu departe de unde locuiesc eu.

Într-o dimineață, am decis să trec pe la ei neanunțată. Era în jur de 10 dimineața și m-am gândit că ar fi un moment bun să văd cum se descurcă Ana cu copiii. Când am ajuns, am fost surprinsă să găsesc ușa din față ușor deschisă. Am intrat și am fost întâmpinată de imaginea lui Mihai și Radu jucându-se cu jucăriile lor în sufragerie. Păreau fericiți și mulțumiți, dar nu era niciun semn de Ana.

Am strigat-o pe nume, dar nu a răspuns nimeni. Am mers prin casă și în cele din urmă am găsit-o în dormitor, încă dormind. Nu-mi venea să cred ochilor. Era deja mijlocul dimineții și ea încă era în pat, în timp ce copiii erau lăsați să se distreze singuri.

Am trezit-o ușor și părea surprinsă să mă vadă. „Oh, bună,” a mormăit ea, frecându-și ochii. „Cred că am dormit prea mult.”

„Ana, este 10 dimineața,” i-am spus, încercând să-mi păstrez calmul. „Copiii se joacă singuri de cine știe cât timp.”

A oftat și s-a ridicat, arătând epuizată. „Știu, sunt doar atât de obosită tot timpul. Abia dacă dorm cu băieții trezindu-se noaptea.”

Nu m-am putut abține să nu mă simt frustrată. Andrei muncea din greu pentru a întreține familia și părea că Ana nu își făcea partea ei. Am decis să nu mai spun nimic și am ajutat-o să pregătească băieții pentru ziua respectivă.

Mai târziu în acea seară, Andrei m-a sunat să vadă ce mai fac. I-am menționat vizita mea și cum am găsit-o pe Ana încă dormind la 10 dimineața. Părea îngrijorat, dar a încercat să o apere. „Mamă, chiar se chinuie cu copiii. Pot fi greu de gestionat.”

„Înțeleg asta, Andrei,” i-am răspuns. „Dar tu lucrezi ore lungi pentru a susține familia. Ea trebuie să se organizeze mai bine.”

Câteva zile mai târziu, Andrei m-a sunat din nou, sunând și mai îngrijorat. „Mamă, Ana se plânge că este epuizată tot timpul. Spune că nu poate face față copiilor singură.”

Am simțit un fior de vinovăție pentru că am fost atât de dură cu Ana, dar știam și că ceva trebuia să se schimbe. „Poate are nevoie de ajutor,” am sugerat. „Te-ai gândit să angajezi o bonă part-time sau să înscrii băieții la grădiniță pentru câteva ore pe zi?”

Andrei a fost de acord că ar putea fi o idee bună și a promis că va discuta cu Ana. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au îmbunătățit așa cum speram. Ana a continuat să se lupte cu gestionarea gospodăriei și îngrijirea copiilor. A devenit mai retrasă și iritabilă, deseori certându-se cu Andrei și băieții.

Într-o seară, Andrei m-a sunat plângând. „Mamă, nu știu ce să mai fac. Ana nu mai este ea însăși. Este mereu obosită și nervoasă. Băieții încep să observe și îi afectează și pe ei.”

Inima mea s-a frânt pentru fiul meu și familia lui. Era clar că Ana era copleșită și avea nevoie de mai mult sprijin decât puteam noi oferi. Am decis să căutăm ajutor profesional pentru ea, sperând că terapia ar putea-o ajuta să facă față stresului.

Din păcate, în ciuda eforturilor noastre, starea Anei nu s-a îmbunătățit. Tensiunea din căsnicia lor a crescut și Andrei a trebuit în cele din urmă să ia decizia dificilă de a se separa de ea pentru binele copiilor.

A fost un rezultat sfâșietor pentru toți cei implicați. Andrei s-a mutat temporar la mine în timp ce ne gândeam la următorii pași pentru familie. Băieții își doreau foarte mult mama, dar am încercat să le oferim un mediu stabil și plin de dragoste.

În final, nu a existat o rezolvare fericită pentru povestea noastră. A servit drept un memento dureros despre cât de important este să recunoaștem când cineva se luptă și să oferim sprijin înainte de a fi prea târziu.