„Nu Vreau să Îmi Vizitez Tatăl, și Există un Motiv: Adevărul este că Tatăl Meu Este Foarte Rău”

Crescând, tatăl meu a fost întotdeauna un om strict. Credea în disciplină și ordine, și deși unii ar putea spune că asta e un lucru bun, de multe ori depășea limita și devenea cruzime. Acum că sunt adult și am copii proprii, mă trezesc temându-mă de gândul de a-l vizita. Copiii mei simt la fel, și există un motiv pentru asta: tatăl meu este foarte rău.

Fratele meu mai mare, Mihai, locuiește în alt județ. S-a mutat de îndată ce a putut, și nu-l pot învinovăți. Rar vine să-l viziteze pe tata, și când o face, este de obicei dintr-un sentiment de obligație mai degrabă decât din dorința de a se reconecta. Mihai și cu mine vorbim des, și împărtășim aceleași amintiri din copilărie—amintiri pline de frică și anxietate.

Răutatea tatălui nu se rezumă doar la a fi strict; este vorba despre modul în care vorbește cu oamenii. Are un talent de a găsi insecuritățile tale și de a le folosi împotriva ta. Când eram mai tânăr, mă critica constant pentru greutatea mea, notele mele și chiar prietenii mei. Nimic nu era vreodată suficient de bun pentru el. Îmi amintesc o dată când am adus acasă un carnet de note cu toate A-uri, cu excepția unui B. În loc să mă felicite pentru munca mea grea, s-a concentrat pe acel singur B și m-a certat pentru că nu sunt perfect.

Ca adult, am crezut că lucrurile s-ar putea schimba. Am sperat că poate se va înmuia odată cu vârsta, dar dacă e ceva, a devenit mai rău. Acum criticile sale sunt îndreptate către abilitățile mele de părinte. Îmi spune constant că sunt prea indulgent cu copiii mei, că îi cresc să fie slabi. Este epuizant și demoralizant.

Copiii mei au observat și ei negativitatea lui. Obișnuiau să fie entuziasmați să-și viziteze bunicul, dar acum se tem de asta la fel de mult ca mine. Fiica mea, Emilia, este deosebit de sensibilă la cuvintele lui dure. Are doar zece ani, dar deja a început să internalizeze criticile lui. Crăciunul trecut, i-a făcut o felicitare handmade, iar în loc să aprecieze efortul pe care l-a depus, i-a subliniat o greșeală de ortografie și i-a spus că trebuie să lucreze la caligrafie.

Fiul meu, Andrei, este puțin mai rezistent, dar chiar și el are limitele sale. Vara trecută, am mers să-l vizităm pe tata pentru un weekend. Andrei se juca în curte când a dărâmat accidental unul dintre piticii de grădină ai tatei. În loc să înțeleagă că a fost un accident, tata a țipat la el pentru că a fost neglijent și l-a pus la colț pentru restul după-amiezii. Andrei a fost devastat.

Am încercat să vorbesc cu tata despre comportamentul lui, dar întotdeauna se termină într-o ceartă. Nu vede nimic greșit în felul în care se comportă; în mintea lui, doar este sincer și încearcă să ne ajute să ne îmbunătățim. Dar „sinceritatea” lui este toxică și creează o prăpastie între noi.

Mihai și cu mine am discutat despre tăierea legăturilor cu tata complet, dar nu este o decizie ușoară. În ciuda tuturor lucrurilor, el este încă tatăl nostru și există o parte din noi care speră că se va schimba. Dar pe măsură ce anii trec, acea speranță se diminuează.

Deocamdată, am decis să ne limităm vizitele. Mergem să-l vedem doar la sărbători importante și chiar și atunci ne menținem șederile scurte. Nu este ideal, dar este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a ne proteja pe noi și pe copiii noștri de negativitatea lui.

Este o situație tristă fără un final fericit la orizont. Continuăm să sperăm la o schimbare, dar trebuie să fim realiști. Uneori oamenii nu se schimbă, indiferent cât de mult îți dorești asta. Și uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te protejezi pe tine și pe cei dragi de toxicitatea lor.