„Ca Mamă, Merit Veniturile Fiicei Mele: Sacrificiul Meu Trebuie Răsplătit”

Crescând un copil singură nu este niciodată ușor, dar am reușit. Sunt mândră de femeia care a devenit fiica mea și cred că merit o parte din succesul ei. La urma urmei, am sacrificat totul pentru ea.

Numele meu este Maria și locuiesc într-un mic oraș din România. Fiica mea, Andreea, este acum un inginer software de succes în București. Dar călătoria noastră până aici nu a fost deloc lină.

Tatăl Andreei, Mihai, ne-a părăsit când ea avea doar șase luni. A plecat într-o seară și nu s-a mai întors. Am rămas cu un bebeluș de îngrijit și fără niciun sistem de sprijin. Părinții mei muriseră cu ani în urmă, iar familia lui Mihai nu a vrut să aibă de-a face cu noi după ce el a plecat.

A trebuit să renunț la slujba mea de recepționeră pentru că nu-mi permiteam să plătesc pentru creșă. Am trăit din ajutoare sociale și din diverse munci ocazionale pe care le găseam. Am curățat case, am avut grijă de copiii altora și chiar am lucrat nopțile la un restaurant local când Andreea era suficient de mare să rămână singură acasă.

Au fost zile în care nu mâncam ca să aibă Andreea suficientă mâncare. Am purtat aceleași haine ani de zile, asigurându-mă că ea avea tot ce îi trebuia pentru școală. Am participat la fiecare ședință cu părinții, la fiecare piesă de teatru școlară și la fiecare meci de fotbal. Am fost acolo pentru ea când plângea din cauza bătăușilor și am sărbătorit victoriile ei.

Când Andreea a obținut o bursă la o universitate prestigioasă, am fost în al nouălea cer. Simțeam că toate sacrificiile mele încep să dea roade. A studiat din greu și a obținut un loc de muncă bine plătit imediat după facultate. S-a mutat la București și a început să trăiască viața pe care i-am visat-o mereu.

Dar acum, stând singură în casa noastră mică din România, nu pot să nu simt că merit mai mult decât doar mândrie pentru realizările ei. Merit o parte din veniturile ei. La urma urmei, munca mea grea și sacrificiul meu au adus-o unde este astăzi.

Am adus acest subiect în discuție cu Andreea în timpul uneia dintre vizitele ei acasă. A fost șocată și rănită. Mi-a spus că a muncit din greu pentru succesul ei și că merită să se bucure de roadele muncii sale. Mi-a spus că mă va ajuta financiar dacă am nevoie, dar nu poate să-mi dea o parte regulată din venitul ei.

M-am simțit trădată. Cum putea să nu vadă că tot ce are este datorită mie? Am renunțat la tinerețea mea, la visele mele și la confortul meu pentru ea. Am crezut că va înțelege și va aprecia asta.

Relația noastră a devenit tensionată de atunci. Andreea sună mai rar și, când o face, discuțiile noastre sunt scurte și stânjenitoare. Trimite bani ocazional, dar nu este același lucru cu a te simți apreciată și valorizată.

Știu că unii oameni ar putea crede că sunt nerezonabilă sau lacomă, dar ei nu au mers în pantofii mei. Nu au simțit durerea de a-și vedea copilul reușind în timp ce ei rămân blocați în același loc în care erau cu ani în urmă.

Nu vreau să iau din succesul Andreei; vreau doar să fiu recunoscută pentru rolul meu în el. Este prea mult să cer asta?

Stând aici în casa noastră veche, înconjurată de amintiri din trecut, nu pot să nu simt un profund sentiment de pierdere. Nu doar pentru viața pe care aș fi putut-o avea, ci și pentru relația cu fiica mea care pare să se destrame.