„Fiul meu nu suportă că sunt singură. Insistă să încep să ies la întâlniri din nou”

Când fiul meu, Andrei, a adus pentru prima dată în discuție ideea ca eu să încep să ies la întâlniri din nou, am crezut că glumește. La urma urmei, trecuseră cinci ani de la divorțul meu de tatăl lui, și mă obișnuisem cu o rutină confortabilă. Dar Andrei era serios. Nu suporta gândul că sunt singură și insista să încep să ies la întâlniri din nou.

„Mamă, meriți să fii fericită,” mi-a spus într-o seară la cină. „Nu poți să-ți petreci restul vieții singură.”

Am oftat, încercând să găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi explica sentimentele. „Andrei, sunt fericită așa cum sunt. M-am obișnuit să trăiesc singură și nu simt nevoia să găsesc pe altcineva.”

Dar Andrei nu renunța. A început să aducă subiectul mai des în discuție, sugerând să încerc întâlnirile online sau să mă alătur unui grup local de persoane singure. A mers chiar atât de departe încât mi-a creat un profil de întâlniri fără știrea mea.

„Uite, mamă, am făcut deja partea grea,” mi-a spus, arătându-mi profilul pe telefonul lui. „Tot ce trebuie să faci este să începi să vorbești cu oamenii.”

Am simțit un amestec de frustrare și tristețe. Știam că Andrei avea intenții bune, dar nu înțelegea că fericirea mea nu depindea de a avea un partener. Găsisem pacea în solitudinea mea, iar gândul de a ieși din nou la întâlniri mă umplea de anxietate.

„Andrei, apreciez ceea ce încerci să faci, dar asta nu este ceea ce vreau,” i-am spus ferm. „Sunt mulțumită cu viața mea așa cum este.”

Dar Andrei era neobosit. A început să aducă acasă broșuri pentru evenimente locale și întâlniri pentru persoane singure, lăsându-le pe blatul din bucătărie pentru ca eu să le găsesc. A încercat chiar să mă cupleze cu tatăl unui prieten de-al lui.

„Mamă, dă-i o șansă,” a implorat el. „S-ar putea să fii surprinsă.”

M-am simțit prinsă la colț și copleșită. Părea că indiferent de câte ori îi spuneam lui Andrei că sunt fericită fiind singură, el refuza să mă creadă. Era convins că sunt singură și că am nevoie de cineva care să-mi completeze viața.

Într-o seară, după o altă discuție aprinsă despre viața mea amoroasă, am decis să fac o plimbare pentru a-mi limpezi mintea. În timp ce mă plimbam prin cartierul liniștit, m-am gândit la cât de mult s-a schimbat viața mea de la divorț. Îmi construisem o viață nouă pentru mine, una care nu se învârtea în jurul unui partener. Aveam hobby-uri, prieteni și un sentiment de independență pe care îl prețuiam.

Când m-am întors acasă, Andrei mă aștepta în sufragerie. S-a uitat la mine când am intrat, cu o expresie amestecată de îngrijorare și determinare.

„Mamă, doar îmi fac griji pentru tine,” a spus el încet. „Nu vreau să fii singură.”

M-am așezat lângă el și i-am luat mâna. „Andrei, știu că ai intenții bune, dar trebuie să ai încredere în mine când spun că sunt fericită. A fi singură nu înseamnă că sunt singuratică.”

A dat din cap încet, dar am putut vedea îndoiala în ochii lui. În ciuda asigurărilor mele, Andrei nu putea scutura credința că aveam nevoie de cineva în viața mea pentru a fi cu adevărat fericită.

Pe măsură ce săptămânile treceau, eforturile lui Andrei de a mă face să ies din nou la întâlniri au continuat. Menționa ocazional noi aplicații de întâlniri sau sugera să participăm împreună la evenimente sociale. De fiecare dată, îi reaminteam cu blândețe că sunt mulțumită cu viața mea așa cum este.

Dar adânc în sufletul meu știam că Andrei nu va înțelege niciodată pe deplin alegerea mea. Vedea lumea printr-o lentilă diferită, una în care fericirea era legată de companie. Și deși îi apreciam îngrijorarea, mă întrista faptul că nu putea accepta decizia mea.

În cele din urmă, conversațiile noastre despre viața mea amoroasă au devenit mai puțin frecvente, dar tensiunea subiacentă a rămas. Insistența lui Andrei de a-mi găsi un partener era un memento constant că nu putea accepta fericirea mea în termenii mei.

Și astfel, ne-am continuat viețile cu un acord tacit: Andrei va continua să spere că voi găsi pe cineva, iar eu voi continua să-mi trăiesc viața așa cum consider potrivit. Nu era rezoluția pe care ne-o doream niciunul dintre noi, dar era cel mai bun lucru pe care îl puteam face.