„Fostul meu Refuză să Îl Ia pe Fiul Nostru și Nu Mă Lasă să Întâlnesc pe Altcineva”
Când l-am întâlnit prima dată pe Andrei, am crezut că este dragostea vieții mele. Ne-am căsătorit tineri și am avut un fiu minunat, Alex. Dar pe măsură ce timpul a trecut, relația noastră s-a deteriorat și în cele din urmă am divorțat. Acum, trebuie să navighez prin complexitățile co-parenting-ului cu cineva care pare să vrea să controleze viața mea fără a-și asuma nicio responsabilitate.
Andrei a spus clar că nu vrea un alt bărbat în preajma lui Alex. Spune că este pentru că nu vrea ca un străin să își crească fiul. Înțeleg acest sentiment până la un punct, dar simt că este o scuză pentru a-mi controla viața personală. De fiecare dată când aduc în discuție ideea de a întâlni pe cineva nou, Andrei devine furios și mă acuză că sunt egoistă.
„Cum poți să te gândești să aduci un alt bărbat în viața lui Alex?” strigă el la telefon. „Are nevoie de stabilitate, nu de mai multă confuzie.”
Încerc să îi explic că nu caut să îl înlocuiesc ca tată al lui Alex, dar Andrei nu vrea să asculte. Insistă că orice bărbat cu care mă întâlnesc va deveni inevitabil o figură paternă pentru Alex și nu poate suporta acest gând.
Pe de altă parte, Andrei refuză să îl ia pe Alex mai mult de un weekend din când în când. Noua lui soție, Ioana, nu vrea ca Alex să fie în preajmă pentru că crede că va perturba gospodăria lor. Andrei mi-a spus de mai multe ori că Ioana nu este confortabilă cu ideea de a avea un copil dintr-o căsătorie anterioară locuind cu ei.
„Ioana nu este pregătită pentru acest tip de responsabilitate,” spune el. „Nu este corect față de ea.”
Așa că aici sunt eu, prinsă într-o situație în care sunt principalul îngrijitor al lui Alex, fără ajutor din partea lui Andrei. Lucrez cu normă întreagă și încerc să îmbin munca cu creșterea unui copil mic. Este epuizant, atât fizic cât și emoțional. Mă simt ca și cum aș merge mereu pe coji de ouă, încercând să mulțumesc pe toată lumea în timp ce îmi sacrific propriile nevoi.
Într-o seară, după ce l-am pus pe Alex la culcare, mă așez la masa din bucătărie și izbucnesc în lacrimi. Greutatea tuturor lucrurilor pare insuportabilă. Vreau să merg mai departe cu viața mea, să găsesc pe cineva care mă iubește și poate fi o influență pozitivă pentru Alex. Dar interferența constantă a lui Andrei face acest lucru imposibil.
Mă adresez prietenilor mei pentru sprijin, dar sfatul lor este mereu același: „Trebuie să stabilești limite cu Andrei.” Mai ușor de spus decât de făcut. De fiecare dată când încerc să mă impun, Andrei amenință că mă va da în judecată pentru custodia totală a lui Alex. Gândul de a-mi pierde fiul mă îngrozește, așa că dau înapoi.
Într-o zi, decid să am o conversație serioasă cu Andrei. Îi cer să ne întâlnim la o cafenea locală pentru a putea discuta fără întreruperi. Când ajunge, trag adânc aer în piept și îi spun totul.
„Andrei, această situație nu funcționează pentru nimeni,” spun eu. „Alex are nevoie de amândoi în viața lui, dar trebuie să găsim o modalitate de a face asta fără să ne distrugem unul pe altul.”
Andrei se uită la mine cu un amestec de furie și tristețe. „Nu vreau ca un alt bărbat să îmi crească fiul,” repetă el.
„Și eu nu vreau să fiu singură pentru totdeauna,” răspund eu. „Trebuie să găsim un compromis.”
Dar Andrei dă din cap. „Nu există compromis aici. Fie rămâi singură, fie voi lupta pentru custodia totală.”
Pleacă din cafenea simțindu-mă învinsă. Se pare că nu există nicio ieșire din această mizerie. Sunt prinsă într-un ciclu de resentimente și frustrare, fără sfârșit la orizont.
Pe măsură ce lunile trec, nimic nu se schimbă. Andrei continuă să refuze să îl ia pe Alex mai mult de un weekend, iar eu continui să mă lupt cu cerințele paternității singure. Visele mele de a găsi din nou dragostea par mai îndepărtate ca niciodată.
În cele din urmă, simt că lupt o bătălie pierdută. Refuzul lui Andrei de a face compromisuri mă lasă blocată într-un limbo unde niciunul dintre noi nu este cu adevărat fericit. Și cel mai rău este că Alex este prins la mijloc în toată această situație.