„Mama Noastră Se Întrece Mereu cu Sora Ei, Indiferent Cine Suferă”

Crescând într-un oraș mic din România, fratele meu Andrei și cu mine am știut întotdeauna că mama noastră, Lidia, avea o relație complicată cu sora ei, Ana. De când îmi amintesc, interacțiunile lor erau mai puțin despre legături familiale și mai mult despre cine e mai bun, mai deștept și mai de succes.

Îmi amintesc un Crăciun când aveam vreo opt ani. Mama a petrecut săptămâni întregi pregătindu-se pentru reuniunea de familie. A decorat casa ca pe un showroom, a gătit un festin elaborat și chiar ne-a cumpărat haine noi. Când mătușa Ana a sosit, a adus o plăcintă de casă și un cățeluș nou pentru copiii ei, Mihai și Ioana. Fața mamei s-a schimbat imediat când a văzut cățelușul, și am știut atunci că sărbătoarea era ruinată.

Mama a petrecut restul serii făcând comentarii răutăcioase despre cum un cățeluș era un cadou prost și cum ar fi o povară. Mătușa Ana, la rândul ei, a subliniat fiecare mic defect în decorațiunile și mâncarea mamei. Până la sfârșitul serii, toată lumea era tensionată, iar Andrei și cu mine voiam doar să mergem la culcare și să uităm totul.

Pe măsură ce am crescut, rivalitatea s-a intensificat. Când Andrei a fost acceptat la o universitate prestigioasă, mama abia aștepta să-i spună mătușii Ana. Dar în loc să fie fericită pentru nepotul ei, mătușa Ana a început imediat să vorbească despre cum Mihai fusese acceptat la o școală și mai bună. Era fără sfârșit. Fiecare realizare, fiecare etapă, era doar o altă oportunitate pentru ele să se întreacă.

Partea cea mai rea era că rivalitatea lor venea adesea în detrimentul altora. Când eram în liceu, eram foarte pasionată de artă. Petreceam ore întregi pictând și desenând, și chiar am câștigat câteva competiții locale. Dar când mătușa Ana a aflat, a înscris-o imediat pe Ioana la cursuri de artă și s-a asigurat să spună tuturor cât de talentată era. Mama, ca să nu fie mai prejos, a început să mă împingă să particip la tot mai multe competiții, chiar și când nu voiam. A ajuns în punctul în care am început să urăsc arta pentru că nu mai era despre pasiunea mea; era despre câștig.

Ultima picătură a venit anul trecut. Andrei tocmai se căsătorise, iar mama era hotărâtă să organizeze cea mai bună recepție de nuntă pe care a văzut-o cineva vreodată. A petrecut luni întregi planificând fiecare detaliu, de la flori la mâncare și muzică. Mătușa Ana, desigur, trebuia să o întreacă. A organizat o petrecere de logodnă pentru Mihai atât de extravagantă încât recepția lui Andrei părea modestă în comparație.

Mama era furioasă. A petrecut întreaga recepție criticând totul despre petrecerea mătușii Ana, de la decorațiuni la lista de invitați. Ar fi trebuit să fie o zi fericită pentru Andrei și soția lui, dar în schimb, a fost umbrită de amărăciunea mamei și de mulțumirea de sine a mătușii Ana.

În acea noapte, în sfârșit am confruntat-o pe mama. I-am spus cum nevoia ei constantă de a se întrece cu mătușa Ana ne distruge familia. I-am spus cum mă face să mă simt ca o piesă în jocul lor și cum ne rănește pe mine și pe Andrei. Dar nu a ascultat. M-a respins și a spus că nu înțeleg.

Și poate că nu înțeleg. Poate că există o problemă profundă între ele pe care nu o voi înțelege niciodată pe deplin. Dar ceea ce știu este că rivalitatea lor a cauzat multă durere și resentimente. A creat o prăpastie între familiile noastre și a transformat ocaziile fericite în câmpuri de luptă.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Mama și mătușa Ana sunt încă blocate în competiția lor nesfârșită, iar noi ceilalți suntem încă prinși în mijloc. Nu știu dacă vor putea vreodată să-și lase deoparte diferențele, dar știu că până nu o vor face, familia noastră nu va fi niciodată cu adevărat în pace.