„Am Contrazis-o pe Mama. Acum Rudele Cred că Sunt o Persoană Rea”

Naomi fusese întotdeauna lumina ochilor părinților ei până în ziua în care s-au născut frații ei gemeni, Radu și Robert. Crescând într-un mic oraș suburban din România, Naomi se bucura de o viață de familie strânsă. Părinții ei, Elena și Mihai, o copleșeau cu dragoste și atenție. Dar totul s-a schimbat când au venit pe lume gemenii.

Din momentul în care Radu și Robert s-au născut, au devenit centrul universului Elenei și al lui Mihai. Naomi, care avea doar șapte ani la acea vreme, s-a trezit împinsă pe margine. Gemenii erau adorabili, cu obrajii lor dolofani și râsetele molipsitoare, și au devenit rapid favoriții familiei.

Pe măsură ce anii treceau, Naomi observa o disparitate tot mai mare în modul în care ea și frații ei erau tratați. Radu și Robert primeau cele mai bune cadouri de ziua lor și de sărbători, în timp ce cadourile lui Naomi păreau să fie o simplă formalitate. Gemenii scăpau nepedepsiți pentru năzbâtiile lor, în timp ce Naomi ar fi primit o mustrare severă. Atenția părinților era mereu îndreptată către băieți, lăsând-o pe Naomi să se simtă invizibilă.

Într-un Crăciun, frustrarea lui Naomi a atins apogeul. Petrecuse săptămâni întregi sugerând o anumită carte pe care și-o dorea, dar când și-a desfăcut cadoul, era un pulover generic. Între timp, Radu și Robert au primit cea mai nouă consolă de jocuri video la care visaseră. Naomi nu și-a putut reține lacrimile.

„De ce primesc ei mereu totul?” a izbucnit ea, cu vocea tremurând de emoție.

Elena s-a uitat la fiica ei cu un amestec de surpriză și iritare. „Naomi, nu fi egoistă. Sunt mai mici decât tine și au nevoie de mai multă atenție.”

„Dar nu e corect!” a protestat Naomi. „Simt că nu vă mai pasă de mine.”

Mihai a intervenit, cu un ton sever. „Destul, Naomi. Trebuie să înțelegi că vă iubim pe toți în mod egal.”

Dar Naomi nu se simțea iubită în mod egal. Se simțea neglijată și neimportantă. Resentimentul ei creștea cu fiecare zi care trecea și începea să se distanțeze de familia ei. Petrecea tot mai mult timp în camera ei, îngropându-se în cărți și teme pentru a scăpa de realitatea dureroasă a vieții de acasă.

Pe măsură ce Naomi intra în adolescență, prăpastia dintre ea și familia ei se adâncea. Devenea tot mai vocală despre sentimentele ei, ciocnindu-se adesea cu Elena din cauza favoritismului arătat gemenilor. Elena respingea preocupările lui Naomi ca fiind simple toane adolescentine, tensionându-le și mai mult relația.

Într-o seară, după încă o ceartă cu mama ei, Naomi s-a confesat celei mai bune prietene, Ariana.

„Nu mai pot suporta,” a spus Naomi, cu lacrimi curgându-i pe față. „Mă tratează ca și cum aș fi invizibilă.”

Ariana a îmbrățișat-o strâns. „Meriți mai mult, Naomi. Meriți să fii văzută și auzită.”

Îmbărbătată de sprijinul Arianei, Naomi a decis să-și confrunte părinții pentru ultima dată. Și-a deschis inima, explicând cum favoritismul lor a rănit-o profund. Dar în loc să o înțeleagă, Elena și Mihai au acuzat-o că este geloasă și nerecunoscătoare.

„Ești dramatică,” a spus Elena disprețuitor. „Te iubim la fel de mult ca pe frații tăi.”

Naomi a simțit un val de disperare. Și-a dat seama că oricât ar încerca să le facă să vadă durerea ei, nu vor înțelege niciodată. A luat decizia dificilă de a se distanța și mai mult de familia ei.

Anii au trecut, iar Naomi s-a mutat pentru facultate, revenind rar acasă. Relația ei cu părinții a rămas tensionată și avea puțin contact cu Radu și Robert. Rudele șușoteau pe la spatele ei, etichetând-o drept „fiica rea” care și-a abandonat familia.

Naomi și-a găsit alinarea în studii și și-a construit o nouă viață departe de amintirile dureroase ale copilăriei sale. Dar în adâncul sufletului purta cicatricile sentimentului de neiubire și nedorit de către cei care ar fi trebuit să o prețuiască cel mai mult.