„Au venit să te vadă, dar i-ai ignorat,” a spus mama cu o încruntare. Eram ocupată cu bebelușul

Victoria a fost întotdeauna centrul propriului ei univers. De când era copil, dorințele și confortul ei au avut prioritate față de tot și toți ceilalți. Mama ei, Elena, de multe ori regreta acest trăsătură, sperând că maternitatea va insufla un simț al responsabilității și empatiei în fiica ei. Cu toate acestea, sosirea micuțului Carol a părut doar să amplifice tendințele egocentrice ale Victoriei.

Într-o seară rece de decembrie, Elena a decis să organizeze o mică întâlnire acasă pentru a-l prezenta pe bebelușul Carol familiei și prietenilor apropiați. Ea a pregătit meticulos casa, gătind și decorând, asigurându-se că totul este perfect pentru oaspeți. Victoria a sosit târziu, ca de obicei, cu Carol înfășurat în brațe, arătând în toate privințele ca o mamă copleșită de noua responsabilitate.

Pe măsură ce oaspeții au început să sosească, Elena a observat retragerea imediată a Victoriei în camera copilului, folosindu-l pe bebeluș ca scut împotriva interacțiunilor sociale. Gheorghe, unchiul Victoriei, și soția lui, Valentina, au condus peste două ore pentru a-și întâlni strănepotul. Erau dornici să o vadă pe Victoria și să împărtășească bucuria familiei.

Elena, încercând să atenueze aparenta lipsă de interes a fiicei sale, i-a condus pe Gheorghe și Valentina în camera copilului. „Victoria, uite cine a venit să te vadă și pe micuțul Carol!” a exclamat ea cu o veselie forțată.

Victoria abia a ridicat privirea de la telefonul ei, unde era absorbită de răsfoirea fluxurilor de pe rețelele sociale. „Ah, salut,” a mormăit fără entuziasm, ochii ei întorcându-se rapid la ecran. Carol, între timp, zăcea liniștit în leagănul său, aparent obișnuit cu lipsa de atenție din partea mamei sale.

Gheorghe și Valentina au schimbat priviri inconfortabile. Au încercat să inițieze o conversație, întrebând despre starea lui Carol și a Victoriei, dar răspunsurile au fost scurte și distrase. Elena, urmărind scena, a simțit un amestec de furie și jenă. Sperase că Victoria măcar va pretinde interes pentru binele oaspeților.

Pe măsură ce seara avansa, atmosfera din casă devenea din ce în ce mai tensionată. Alți oaspeți observau comportamentul Victoriei și șopteau între ei. Elena a încercat să compenseze fiind excesiv de atentă și angajată, dar paguba era evidentă.

Culmea a venit când Gheorghe, fratele Elenei, a confruntat-o pe Victoria. „Nu mai este doar despre tine, Vicky. Ai un fiu și o familie care îți pasă de tine. Nu vezi asta?” a spus el, frustrarea evidentă în vocea lui.

Victoria a ridicat privirea, fața ei un amestec de confuzie și iritare. „Mă descurc bine cu Carol. Toată lumea trebuie să se calmeze,” a răspuns ea, vocea ei rece și respingătoare.

Seara s-a încheiat curând după aceea. Oaspeții au plecat cu la revederi politicoase, căldura cuvintelor lor de despărțire neajungându-le în ochi. Elena și-a cerut scuze pentru comportamentul fiicei sale, inima îngreunată.

După ce toți au plecat, Elena s-a așezat lângă Victoria, care încă își hrănea telefonul în timp ce Carol dormea. „Nu înțeleg, Victoria. De ce nu poți să vezi ce pierzi?” a întrebat Elena, vocea ei un amestec de tristețe și disperare.

Victoria a ridicat din umeri, nemutată. „Pur și simplu nu am chef, mamă. E atât de simplu.”

Elena s-a ridicat, dezamăgirea ei palpabilă. A sărutat-o pe frunte pe Carol și a părăsit camera, speranța ei pentru o schimbare în fiica ei diminuându-se cu fiecare zi ce trecea.

În liniștea camerei copilului, cu doar respirația ușoară a bebelușului și sunetul îndepărtat al tastării Victoriei, camera părea mai goală ca niciodată.