Ziua în care am încetat să mai fiu băiatul bun
De ani de zile, m-am mândrit că sunt băiatul bun. Știi tu, genul de persoană care întotdeauna oferă o mână de ajutor, oferă un umăr pe care să plângi și face tot posibilul să se asigure că toți ceilalți sunt fericiți. Prietenii mei, Andrei, Matei, Bogdan, Delia, Daniela și Laura, știau că se pot baza pe mine, indiferent de situație. Dar ceva s-a schimbat, și aceasta este povestea despre cum am încetat să mai fiu băiatul bun.
Totul a început cu o simplă cerere din partea Laurei. Avea nevoie de ajutor pentru a se muta într-un apartament nou într-un weekend în care plănuisem să merg într-o drumeție singur – prima mea pauză după luni de zile. Dar, ca întotdeauna, mi-am anulat planurile pentru a o ajuta. Nu era prima dată și cu siguranță nu a fost ultima. Cu timpul, astfel de cereri au devenit mai frecvente și mai exigente. De la ajutorul oferit lui Bogdan cu site-ul startup-ului său la miezul nopții, până la împrumutarea de bani Danielei, care părea să fie mereu într-o situație financiară dificilă, lista continua.
La început, nu m-a deranjat. Să ajut pe alții mă făcea să mă simt bine, chiar și necesar. Dar apoi, recunoștința a început să scadă. Eforturile mele nu mai erau apreciate; erau așteptate. Și când lucrurile nu mergeau exact cum voiau ei, cumva, eu eram de vină. Când site-ul lui Bogdan s-a prăbușit din cauza propriei sale neglijențe, era vina mea că nu am prevăzut-o. Când situația financiară a Danielei nu s-a îmbunătățit, m-a acuzat că nu i-am dat destul.
Am început să mă simt ca un covoraș, călcat în picioare de chiar oamenii pe care îi păsam. Nevoile și dorințele mele erau întotdeauna pe ultimul loc. Punctul de rupere a venit când Delia, pe care credeam că mă înțelege cel mai bine, m-a criticat pentru că am fost „egoist” când în sfârșit am decis să îmi iau un weekend pentru mine în loc să o ajut să organizeze un eveniment comunitar.
Atunci am realizat că, indiferent cât faci pentru unii oameni, niciodată nu va fi suficient. Ei vor lua bunătatea ta de-a gata și apoi te vor învinovăți când lucrurile nu merg pe calea lor. A fost o pilulă greu de înghițit, dar a fost și un semnal de alarmă. Am decis că era timpul să stabilesc limite și să prioritizez propria bunăstare.
Reacțiile au fost imediate și dure. Acuzații de a fi un prieten rău, egoist și lipsit de grijă mi-au fost aruncate în față. Exact oamenii pentru care m-am aplecat în patru direcții mi-au întors spatele când am încetat să mai fiu la dispoziția lor. A fost dureros, dar a fost și eliberator. Am început să redescopăr cine eram dincolo de persona „băiatului bun”. Mi-am reluat hobby-urile pe care le pusesem deoparte, am petrecut timp cu oameni care mă apreciau pentru ceea ce sunt, și am învățat să spun nu.
Dar această poveste nu are un final fericit. Prieteniile pe care credeam că sunt construite pe respect și înțelegere reciprocă s-au prăbușit. Am învățat pe pielea mea că unele relații sunt condiționate, bazate pe ceea ce poți face pentru alții mai degrabă decât pe cine ești. E o lecție amară, dar una care în cele din urmă a dus la creștere personală și la o mai bună înțelegere a propriei mele valori.
Așadar, aceasta este povestea despre cum am încetat să mai fiu băiatul bun. Nu este o poveste de triumf, ci mai degrabă una de respect de sine câștigat cu greu și realizarea că nu poți să mulțumești pe toată lumea. Și poate, doar poate, asta este în regulă.