„Nu Divorțăm. Cine Plătește Ipoteca? Ești Nebună?”: Soacra Vizibil Nemulțumită

Maria stătea la ușa de la intrare, mâna ei ezitând pe clanță. Putea auzi vocile înăbușite din interior și știa că soacra ei, Elena, era deja acolo. Trăgând adânc aer în piept, a împins ușa și a pășit înăuntru.

• Bună – a răspuns Maria indiferent.

• Unde ai fost?

• Am fost la magazin.

• Ai cheltuit banii pe care îi câștigă Andrei?

• Nu,

„A sosit!” cumnata Mariei, Ana, a strigat din sufragerie, aruncând o privire prin perdele.

„Bună,” a răspuns Maria indiferent, dându-și jos pantofii și punând o mică pungă de cumpărături pe blatul din bucătărie.

Elena, care stătea pe canapea cu o ceașcă de ceai, s-a întors spre Maria cu o expresie severă. „Unde ai fost?” a întrebat ea.

„Am fost la magazin,” a răspuns Maria, încercând să-și păstreze calmul.

„Ai cheltuit banii pe care îi câștigă Andrei?” vocea Elenei era ascuțită, aproape acuzatoare.

„Nu,” a spus Maria ferm. „Am folosit banii mei.”

Elena a râs disprețuitor. „Banii tăi? Și de unde crezi că vin acești bani? Andrei muncește din greu pentru a întreține această familie, iar tu doar ieși și îi cheltui pe orice îți dorești.”

Maria simțea cum răbdarea ei se subțiază. „Am cumpărat alimente, Elena. Nu am fost la o sesiune de cumpărături.”

„Alimente? Avem destulă mâncare aici. Ai vrut doar o scuză să ieși din casă,” a replicat Elena.

Ana, simțind tensiunea, a încercat să intervină. „Mamă, poate ar trebui să ne așezăm cu toții și să discutăm calm despre asta.”

Dar Elena nu era în dispoziție pentru discuții calme. „Nu, Ana. Trebuie să abordăm asta acum. Maria, trebuie să înțelegi că această familie trece printr-o perioadă dificilă. Andrei lucrează ore suplimentare pentru a ne asigura că putem plăti ipoteca, iar tu ieși și cheltui bani ca și cum nu ar fi nimic.”

Maria și-a strâns pumnii, încercând să-și păstreze calmul. „Înțeleg asta, Elena. Dar trebuie și eu să am grijă de mine și de casa noastră. Nu stau doar degeaba.”

Ochii Elenei s-au îngustat. „Să ai grijă de tine? Așa numești tu asta? Să fugi la magazin ori de câte ori ai chef?”

Maria simțea un nod în gât. Încercase atât de mult să țină totul sub control, dar părea că nimic din ceea ce făcea nu era suficient pentru Elena.

„Andrei și cu mine am discutat despre asta,” a spus Maria încet. „Facem tot posibilul să gestionăm totul.”

„Discutat despre asta?” vocea Elenei era plină de sarcasm. „Ei bine, discuțiile nu vor plăti ipoteca, nu-i așa?”

Maria simțea lacrimile cum îi umplu ochii. Nu voia să plângă în fața Elenei, dar stresul și frustrarea deveneau prea greu de suportat.

În acel moment, Andrei a intrat, arătând epuizat după o zi lungă de muncă. A privit în jurul camerei, simțind imediat tensiunea.

„Ce se întâmplă?” a întrebat el, cu voce obosită.

„Soția ta,” a spus Elena cu subînțeles, „a fost iar afară cheltuind bani.”

Andrei a oftat adânc. „Mamă, am discutat despre asta. Maria face tot posibilul să ajute.”

„Să ajute?” Elena a râs disprețuitor. „Cheltuind bani pe care nu-i avem?”

Andrei s-a apropiat de Maria și i-a pus un braț reconfortant pe umeri. „Suntem cu toții sub mult stres acum. Să nu înrăutățim lucrurile certându-ne.”

Dar Elena nu era pregătită să renunțe. „Trebuie să-ți pui prioritățile în ordine, Andrei. Această căsnicie se destramă din cauza ei.”

Maria simțea un val de vinovăție și tristețe. Încercase mereu să fie o soție și o noră bună, dar părea că nimic din ceea ce făcea nu era suficient.

Andrei s-a uitat la mama lui cu un amestec de frustrare și tristețe. „Mamă, te rog. Avem nevoie de sprijinul tău acum, nu de criticile tale.”

Elena a clătinat din cap. „Sprijin? Nu am făcut altceva decât să sprijin această familie ani de zile. Dar dacă voi doi nu vă puteți pune lucrurile în ordine, poate că e timpul pentru niște măsuri dure.”

Cu asta, Elena și-a luat haina și a ieșit furtunos din casă, lăsând în urmă o liniște apăsătoare.

Maria s-a sprijinit în brațele lui Andrei, simțindu-se complet învinsă. Nu știa cât timp mai putea continua astfel.

Pe măsură ce stăteau acolo în casa liniștită, Maria nu putea scutura sentimentul că problemele lor erau departe de a se termina.