„Fiul meu nu-ți va renova apartamentul,” mi-a spus soacra mea

Victoria și Andrei locuiau în micul lor apartament, ceva învechit, de când s-au căsătorit acum doi ani. Era locuința lui Andrei înainte de nuntă și, deși era confortabil, avea nevoie clar de câteva îmbunătățiri. Tapetul care se desprindea, podelele care scârțâiau și instalațiile sanitare antice erau fermecătoare la început, amintind de o altă epocă, dar farmecul acela dispăruse. Victoria visa la renovări, imaginându-și o bucătărie modernă, o baie funcțională și poate chiar dărâmarea unui perete pentru a crea un spațiu de locuit deschis.

Într-o duminică după-amiază, în timp ce schițau câteva idei pe un blocnotes, telefonul lui Andrei a sunat. Era mama lui, Ana. Avea un talent de a suna în cele mai nepotrivite momente, iar azi nu făcea excepție. Andrei a răspuns cu reticență.

„Bună, mamă. Da, Victoria și cu mine tocmai discutam despre câteva idei pentru apartament,” a spus Andrei, încercând să mențină conversația ușoară.

A urmat o pauză la celălalt capăt al liniei, apoi vocea Anei s-a auzit, puțin prea veselă. „Ce minunat, dragul meu! Dar știi, mă gândeam. Apartamentul meu chiar ar avea nevoie de o înfrumusețare. De vreme ce deja planificați renovări, de ce nu începeți cu al meu?”

Inima Victoriei s-a lăsat. Ea l-a privit pe Andrei, care își ciupea puntea nasului, un semn clar al frustrării lui.

„Mamă, chiar trebuie să ne concentrăm întâi pe locul nostru,” a încercat Andrei să explice, dar Ana era persistentă.

„Dar sunt singură aici, și știi cum umiditatea îmi agravează artrita. Ar însemna atât de mult pentru mine dacă ai putea să ajuți,” a continuat Ana, vocea ei fiind un amestec de manipulare emoțională și convingere.

Andrei a oftat, privind neajutorat spre Victoria. „Vom vorbi despre asta, mamă,” a spus el în cele din urmă și a închis.

Camera a rămas tăcută, cu excepția ticăitului ceasului. Victoria simțea un amestec de furie și neputință. „Ea face mereu asta, Andrei. E ca și cum nevoile noastre vin pe locul al doilea față de ale ei,” a spus ea, încercând să-și păstreze vocea stabilă.

Andrei s-a apropiat și i-a luat mâinile. „Știu, știu. Dar ea e mama mea, și e singură. E greu pentru mine să spun nu.”

Următoarele săptămâni au fost pline de vizite la apartamentul Anei. Andrei, încercând să își echilibreze jobul și proiectul neașteptat de renovare, era epuizat. Victoria ajuta când putea, dar resentimentele creșteau în ea. Planurile lor pentru propriul apartament au fost amânate pe termen nelimitat.

Pe măsură ce zilele se transformau în săptămâni, tensiunea începea să se vadă. Victoria și Andrei se certau tot mai des, în mare parte despre lipsa progresului în propria lor casă și incapacitatea lui Andrei de a stabili limite cu mama lui. Apartamentul odinioară confortabil părea tot mai mic în fiecare zi, pereții închizându-se pe măsură ce fiecare strat de vopsea nouă era adăugat la apartamentul Anei.

Într-o seară rece, Victoria a venit acasă pentru a-l găsi pe Andrei întins pe canapea, arătând epuizat. Aerul era încărcat cu cuvinte nespuse.

„Andrei, trebuie să vorbim,” a spus Victoria, vocea ei tremurând ușor. „Nu pot să trăiesc într-un șantier pentru totdeauna, așteptând rândul nostru care nu vine niciodată. Ori prioritizăm casa noastră, ori nu știu dacă pot să rămân.”

Andrei s-a ridicat, frecându-și fața. „Încerc, Victoria. Dar mama are nevoie de mine.”

„Și eu am nevoie de tine, Andrei. Trebuie să fim o echipă,” a răspuns Victoria, vocea ei întrerupându-se.

Conversația a mers în cercuri, și nu s-a ajuns la nicio concluzie. Săptămânile au trecut, iar atmosfera în apartamentul lor a devenit mai rece, proiectele neterminate fiind un memento constant al relației lor tensionate. În cele din urmă, Victoria a luat decizia dificilă de a se muta, lăsându-l pe Andrei și proiectul său nesfârșit cu mama lui.

Pe măsură ce își împacheta ultima cutie, Victoria s-a uitat în jurul micului apartament care odinioară promitea atât de mult. Era clar acum că unele renovări pur și simplu nu erau menite să fie.