Mașina de tuns iarba nefolosită și o oportunitate ratată

În suburbia liniștită a orașului Băneasa, unde gazonul este la fel de bine îngrijit ca și gardurile vii, m-am trezit într-o mică dilemă. Vechea mea mașină de tuns iarba și-a dat obștescul sfârșit, lăsând curtea mea să arate mai degrabă ca o junglă decât ca un gazon suburban. În timp ce îmi analizam opțiunile, nu am putut să nu observ mașina de tuns iarba a vecinului meu Mihai, stând nefolosită în garajul său. Era o mașină robustă, care văzuse zile mai bune, dar care încă mai avea multă viață în ea.

Mihai și cu mine am fost mereu în relații bune. Ne salutam peste gard și ocazional împărțeam o bere într-o seară caldă de vară. Așa că m-am gândit că nu ar strica să las câteva indicii despre situația mea cu gazonul. „Hei, Mihai,” i-am spus într-o după-amiază când amândoi eram afară, „văd că mașina ta de tuns iarba nu a mai ieșit de ceva vreme. A mea tocmai s-a stricat și sunt cam în impas.”

Mihai a râs, „Da, nu am mai folosit-o de ceva timp. Dar nu știi niciodată când ai putea avea nevoie de ea din nou.” Mi-a aruncat o privire cunoscătoare și a adăugat: „E bine să ai mereu o rezervă.”

Am dat din cap, înțelegându-i sentimentul, dar sperând că poate mi-ar oferi să mi-o împrumute. „Adevărat,” i-am răspuns, „dar stă acolo și adună praf.”

Mihai a ridicat din umeri, „Mai bine să fii precaut decât să regreți, nu?”

Nu puteam contrazice acea logică, dar nu puteam să nu mă simt puțin dezamăgit. Mașina de tuns iarba stătea acolo, nefolosită, în timp ce iarba mea continua să crească sălbatic. În zilele următoare, am încercat să găsesc alte soluții. Am împrumutat o veche mașină manuală de la un alt vecin, dar era greu de folosit și nu prea reușea să îmblânzească iarba neîmblânzită.

Apoi a venit întorsătura neașteptată a evenimentelor. Câteva zile mai târziu, o furtună a lovit Băneasa cu vânturi puternice și ploi torențiale. A doua zi dimineață, în timp ce evaluam pagubele din curtea mea, am observat ceva ciudat. Ușa garajului lui Mihai era deschisă și mașina de tuns iarba dispăruse. M-am dus să văd dacă totul era în regulă.

Mihai stătea în fața casei sale, arătând nedumerit. „Furtuna trebuie să fi deschis ușa,” a explicat el. „Și cineva a luat mașina de tuns iarba.”

Am simțit un fior de vinovăție pentru că mi-o dorisem atât de mult. „Îmi pare rău să aud asta,” i-am spus sincer.

Mihai a oftat, „Cred că ar fi trebuit să o folosesc mai des sau măcar să o țin încuiată.”

În timp ce stăteam acolo în tăcere, mi-am dat seama că uneori păstrarea lucrurilor „pentru orice eventualitate” poate duce la oportunități ratate și pierderi neașteptate. Reticența lui Mihai de a împrumuta mașina de tuns iarba l-a costat mai mult decât anticipase.

În final, niciunul dintre noi nu a obținut ceea ce și-a dorit. Mihai și-a pierdut mașina de rezervă, iar eu am rămas cu o curte neîngrijită și fără o soluție ușoară la vedere. A fost o lecție despre importanța generozității și riscurile de a păstra lucrurile prea strâns.

În timp ce mă întorceam spre casă, nu puteam să nu reflectez asupra modului în care lucrurile ar fi putut fi diferite dacă Mihai ar fi fost dispus să împartă. Uneori, lucrurile pe care le păstrăm pot dispărea când ne așteptăm mai puțin.