„I-am Dat Afară pe Soțul și Pe Socrii Mei. Nu Regret.”

Când l-am cunoscut prima dată pe Andrei, am fost atrasă de valorile sale familiale puternice. Vorbea cu mult respect despre părinții săi, care locuiau într-un oraș mic din zona rurală a României. Erau epitomul românilor muncitori, petrecându-și întreaga viață administrând o fermă modestă. Dar pe măsură ce îmbătrâneau, cerințele fizice ale vieții la fermă deveneau prea mari pentru ei, iar izolarea orașului mic făcea dificil accesul la serviciile necesare.

Eu și Andrei eram căsătoriți de cinci ani când mi-a sugerat ca părinții lui să se mute cu noi. La început, am fost reticentă. Locuiam într-o casă confortabilă cu trei dormitoare în suburbia Bucureștiului și prețuiam intimitatea noastră. Dar Andrei m-a asigurat că va fi temporar, doar până vor găsi o locuință mai potrivită mai aproape de noi.

Cu reticență, am fost de acord. Părinții lui Andrei, Maria și Ion, s-au mutat cu noi în acea vară. Inițial, tranziția a fost lină. Maria ajuta prin casă, gătind mese și îngrijind mica noastră grădină, în timp ce Ion se ocupa de reparații minore și sarcini de întreținere. Părea că suntem o mare familie fericită.

Cu toate acestea, pe măsură ce lunile treceau, situația a început să se deterioreze. Maria și Ion au început să preia controlul asupra casei noastre. Mutau mobila fără să întrebe, criticau gătitul meu și chiar puneau la îndoială modul în care ne creșteam cei doi copii mici. Andrei, prins între loialitatea față de părinții săi și angajamentul față de mine, de multe ori lua partea lor, lăsându-mă să mă simt izolată și resentimentară.

Punctul culminant a venit într-o seară când Maria a decis să organizeze o cină pentru vechii lor prieteni din orașul mic. I-a invitat fără să mă consulte, iar casa noastră s-a umplut brusc de străini. M-am simțit ca un oaspete în propria mea casă. Când l-am confruntat pe Andrei în legătură cu asta, el a ignorat preocupările mele, spunând că părinții lui merită să aibă puțină bucurie în viața lor după tot ce au trecut.

În acea noapte, am luat o decizie. Nu puteam continua să trăiesc așa. Intruziunea constantă în viețile noastre îmi afecta sănătatea mentală și căsnicia. L-am pus pe Andrei jos și i-am spus că părinții lui trebuie să-și găsească un alt loc unde să locuiască. A fost furios, acuzându-mă că sunt fără inimă și egoistă. Dar am rămas fermă.

A doua zi dimineață, am împachetat lucrurile Mariei și ale lui Ion și le-am spus că trebuie să plece. Au fost șocați și răniți, dar nu am cedat. Andrei a încercat să intervină, dar i-am spus clar că aceasta nu este negociabil. Dacă nu mă putea susține în această decizie, putea pleca și el.

În cele din urmă, Andrei a ales să plece cu părinții lui. S-au mutat într-un apartament mic din apropiere, dar căsnicia noastră nu s-a mai recuperat niciodată. Ne-am separat la scurt timp după aceea și am intentat divorț.

A trecut un an de la acea zi fatidică. Casa mea este acum liniștită și copiii mei se adaptează la noua normalitate. Regret decizia mea? Nu. Uneori trebuie să iei decizii dificile pentru binele tău. Nu a fost un drum ușor, dar a fost necesar pentru sănătatea mea mentală și viitorul copiilor mei.