„Vecina Cere Mereu Bani și Alimente”: Dar Într-un Final, Andrei a Avut Destul

Andrei a fost întotdeauna cunoscut ca tipul prietenos din cartier. Era cel care te ajuta să-ți cari cumpărăturile, îți împrumuta o unealtă sau chiar îți supraveghea câinele când erai plecat. Majoritatea oamenilor îi apreciau bunătatea, dar întotdeauna erau câțiva care profitau de ea.

Acum câteva luni, Andrei a venit acasă de la muncă, obosit și gata să se relaxeze. În timp ce urca scările spre apartamentul său, a văzut-o pe Elena, vecina lui de două uși mai jos, stând pe palier. Părea disperată, cu ochii roșii de la plâns.

„Andrei, pot să vorbesc cu tine un minut?” a întrebat Elena, cu vocea tremurândă.

Andrei a oftat în sinea lui, dar a dat din cap. „Sigur, Elena. Ce s-a întâmplat?”

Elena i-a explicat că trece printr-o perioadă dificilă. Își pierduse locul de muncă acum câteva luni și se chinuia să se descurce. L-a întrebat dacă ar putea să-i împrumute niște bani pentru a cumpăra alimente pentru copiii ei.

Andrei a simțit un fior de compasiune. Știa cum e să te lupți și nu voia să vadă pe nimeni flămând, mai ales copii. A băgat mâna în portofel și i-a întins câteva bancnote de 100 de lei.

„Mulțumesc mult, Andrei. Promit că îți voi înapoia banii cât de curând pot,” a spus Elena, cu ochii plini de lacrimi de recunoștință.

Andrei a zâmbit și i-a spus să nu-și facă griji. A intrat în apartamentul său, simțindu-se bine că a ajutat pe cineva aflat în nevoie.

Dar nu s-a terminat aici. În următoarele săptămâni, Elena a continuat să vină la el. Uneori avea nevoie de bani pentru alimente; alteori era pentru chirie sau facturi la utilități. Andrei a început să simtă că este folosit, dar nu știa cum să spună nu.

Într-o seară, Andrei a venit acasă și a găsit-o pe Elena așteptându-l din nou. De data aceasta, părea și mai disperată decât înainte.

„Andrei, urăsc să te mai rog încă o dată, dar sunt într-o situație foarte dificilă. Mă poți ajuta încă o dată?” a implorat Elena.

Andrei simțea cum răbdarea lui se subțiază. Avea propriile sale facturi de plătit și nu putea continua să-i dea bani la nesfârșit.

„Elena, înțeleg că treci printr-o perioadă grea, dar nu pot continua așa. Am propriile mele responsabilități,” a spus Andrei ferm.

Fața Elenei s-a întristat și părea că era pe punctul de a plânge. „Înțeleg, Andrei. Îmi pare rău că te-am deranjat.”

Andrei a simțit un fior de vinovăție, dar știa că trebuie să fie ferm. A intrat în apartamentul său și a închis ușa, sperând că asta va fi sfârșitul.

Dar nu a fost. Elena a început să-l evite pe hol și nu mai făcea contact vizual când treceau unul pe lângă celălalt. Andrei simțea un sentiment de ușurare, dar și puțină tristețe. Nu voia să piardă o conexiune de vecinătate, dar nu putea continua să o susțină financiar.

Câteva săptămâni mai târziu, Andrei a auzit prin vecini că Elena fusese evacuată din apartamentul ei. Rămăsese prea mult în urmă cu chiria și nu mai putea recupera. Andrei a simțit un fior de vinovăție, dar și-a amintit că nu putea salva pe toată lumea.

Viața a continuat în clădire, dar lucrurile nu au mai fost niciodată la fel. Andrei încă își ajuta vecinii când putea, dar era mai precaut acum. Învățase o lecție dureroasă despre limite și importanța de a avea grijă de el însuși mai întâi.

În final, Andrei a realizat că uneori bunătatea are limitele ei și nu toate poveștile au un final fericit.