„Soțul Meu I-a Spus Mamei Lui Că Nu o Mai Putem Susține și I-a Cerut Să Nu Se Mai Bazeze pe Noi la Bătrânețe”

Soțul meu, Andrei, și cu mine suntem căsătoriți de zece ani. Avem doi copii frumoși și o casă modestă în suburbii. Viața a fost bună cu noi, dar nu a fost întotdeauna ușoară. Andrei lucrează ore lungi la serviciu, iar eu jonglez între un job part-time și îngrijirea copiilor. Obișnuiam să fim mai confortabili din punct de vedere financiar, dar recesiunile economice recente ne-au strâns bugetul semnificativ.

Mama lui Andrei, Elena, a fost întotdeauna parte din viața noastră. Locuiește singură într-un apartament mic de la celălalt capăt al orașului și ne vizitează frecvent. Deși îi apreciez compania și legătura pe care o are cu copiii noștri, vizitele ei vin adesea cu o doză grea de critică și manipulare emoțională.

Elena nu a fost niciodată timidă în a-și exprima opiniile. Ne amintește constant că părinții mei, care locuiesc în alt județ, ar putea face mai mult pentru a ne ajuta financiar. „Părinții tăi au o casă frumoasă și un fond de pensii bun,” spunea ea. „Ar trebui să vă ajute mai mult. Nu e corect ca Andrei să muncească atât de mult.”

Încerc să trec peste comentariile ei, dar dor. Părinții mei au propriile lor responsabilități financiare și nu își permit să ne susțină. În plus, Andrei și cu mine credem în a ne descurca pe cont propriu. Nu am cerut niciodată ajutoare și nu intenționăm să începem acum.

Tensiunea dintre Elena și mine a atins punctul culminant luna trecută. A venit la cină și, după câteva pahare de vin, a început din nou. „Știi, dacă părinții tăi chiar ar ține la tine, te-ar ajuta mai mult,” a spus ea, cu vocea plină de dispreț.

Am simțit cum mi se înroșește fața de furie, dar înainte să pot răspunde, Andrei a intervenit. „Mamă, ajunge,” a spus el ferm. „Am discutat despre asta înainte. Nu ne putem baza pe altcineva pentru stabilitatea noastră financiară.”

Elena părea surprinsă. „Dar Andrei, doar încerc să ajut,” a protestat ea.

„Să ajuți? Făcând-o pe soția mea să se simtă vinovată? Asta nu e ajutor,” a răspuns Andrei. „Nu mai avem bani să te susținem, mamă. Trebuie să începi să-ți planifici propriul viitor.”

Fața Elenei s-a înroșit de furie. „Cum îndrăznești să-mi vorbești așa! După tot ce am făcut pentru tine!”

Andrei a tras adânc aer în piept. „Mamă, te iubim, dar nu mai putem continua să-ți dăm bani. Avem propria noastră familie de care trebuie să avem grijă. Trebuie să înțelegi asta.”

Elena a ieșit furioasă din casă în acea noapte și nu am mai auzit nimic de la ea de atunci. Tăcerea este asurzitoare. Andrei este devastat, iar eu mă simt vinovată pentru că am cauzat o ruptură între el și mama lui.

Am încercat să luăm legătura cu Elena, dar nu ne răspunde la apeluri sau mesaje. Copiii întreabă despre bunica lor și nu știm ce să le spunem. Sărbătorile se apropie și gândul de a le petrece fără ea este dureros.

Situația noastră financiară nu s-a îmbunătățit și tensiunea își pune amprenta asupra căsniciei noastre. Andrei este stresat și distant, iar eu mă simt ca și cum aș merge pe coji de ouă în preajma lui. Vinovăția și resentimentele ne macină.

Nu știu ce ne rezervă viitorul pentru familia noastră. Sper ca Elena să găsească în inima ei puterea de a ne ierta și de a înțelege situația noastră. Dar pentru moment, suntem lăsați să navigăm pe acest drum dificil singuri.