„Când Mi-am Aducat Mama Bolnavă Acasă, Soțul Meu Mi-a Cerut Să Îi Închiriez Un Apartament”

Mi-am întâlnit prima iubire, pe Andrei, imediat după ce am absolvit liceul. A fost una dintre acele povești de dragoste fulgerătoare despre care citești în romane. Eram atât de copleșită de emoții încât am început imediat să mă gândesc la viitorul nostru împreună. Ne-am căsătorit destul de repede, fără prea multe deliberări. Am avut o nuntă mare și fastuoasă la o moșie de la țară. Am sărbătorit timp de trei zile, conform tradiției noastre. Mama mea, Elena, era încântată că mi-am găsit sufletul pereche. Cadoul ei a fost un colier antic frumos, care fusese în familia noastră de generații.

Eu și Andrei ne-am acomodat destul de confortabil în viața de căsătorie. Am cumpărat o casă fermecătoare în suburbii și am început să ne construim viața împreună. Totul părea perfect până când mama mea s-a îmbolnăvit grav. Elena fusese întotdeauna o femeie puternică și independentă, dar sănătatea ei a luat o întorsătură bruscă spre rău. Avea nevoie de îngrijire constantă, și nu puteam suporta gândul de a o pune într-un azil.

Am adus-o să locuiască cu noi, gândindu-mă că Andrei va înțelege. La urma urmei, fusese întotdeauna amabil și atent. Dar m-am înșelat. Andrei era furios. Nu o voia pe Elena în casa noastră, perturbându-ne viețile. Mi-a cerut să îi închiriez un apartament în schimb.

„Adina, nu putem să o avem aici,” a spus Andrei, cu o voce rece și neînduplecată. „E prea mult. Avem nevoie de spațiul nostru.”

Am fost luată prin surprindere. „Andrei, e mama mea. Are nevoie de noi. Nu pot să o pun într-un apartament și să o las acolo.”

Dar Andrei era hotărât. „E ori ea, ori eu, Adina. Fă-ți alegerea.”

Eram sfâșiată. Îl iubeam pe Andrei, dar nu puteam să-mi abandonez mama. Am încercat să-l conving, dar nu a cedat. Tensiunea din casa noastră a devenit insuportabilă. Elena simțea și ea asta, și îi frângea inima să ne vadă certându-ne din cauza ei.

Într-o seară, în timp ce o ajutam pe Elena cu medicamentele, mi-a luat mâna și a spus, „Adina, nu vreau să fiu o povară. Dacă închirierea unui apartament este ceea ce trebuie pentru a-ți menține căsnicia intactă, atunci fă-o.”

Cuvintele ei m-au zdrobit. Nu voiam să-l pierd pe Andrei, dar nu puteam să-mi las mama să sufere singură. Am găsit un apartament mic în apropiere și am angajat o asistentă să aibă grijă de ea. O vizitam în fiecare zi, dar nu era același lucru. Sănătatea Elenei a continuat să se deterioreze, iar vinovăția mă rodea.

Eu și Andrei ne-am îndepărtat. Dragostea care ardea atât de puternic între noi s-a transformat într-o cochilie rece și goală. Abia mai vorbeam, și când o făceam, era doar pentru a ne certa. Resentimentele dintre noi au crescut, și puteam vedea regretul în ochii lui Andrei de fiecare dată când se uita la mine.

Într-o noapte, am venit acasă și l-am găsit pe Andrei împachetându-și bagajele. „Nu mai pot face asta, Adina,” a spus el, cu o voce lipsită de emoție. „Pleacă.”

Nu am încercat să-l opresc. L-am privit cum pleacă, luând cu el rămășițele vieții noastre odată fericite. Am simțit un profund sentiment de pierdere, dar și un sentiment ciudat de ușurare. O alesesem pe mama mea, și nu regretam.

Elena a murit câteva luni mai târziu. Eram lângă ea, ținând-o de mână, când a luat ultima suflare. Am simțit o tristețe profundă, dar și un sentiment de pace. Am făcut ceea ce era corect pentru ea, chiar dacă m-a costat căsnicia.

În final, am rămas singură, dar nu aveam regrete. Mi-am onorat mama, și asta era tot ce conta.