Capriciul unui Copil a Pus Capăt Prieteniei Noastre: „Soțul Meu Nu a Mai Rezistat și a Spus, ‘Nu Poate Să Se Joace Singur sau Să Se Uite la Desene Animate?'”

Andreea și cu mine am fost cele mai bune prietene încă din facultate. Împărtășeam totul, de la cele mai adânci secrete până la cele mai nebunești vise. Când mi-a anunțat că este însărcinată, am fost în culmea fericirii pentru ea. Știam cât de mult își dorea să fie mamă și eram entuziasmată să fac parte din acest nou capitol al vieții ei.

Când micuțul Matei s-a născut, lumea Andreei s-a schimbat peste noapte. A devenit o mamă devotată, iar conturile ei de social media erau inundate cu poze ale nou-născutului. La început, mi s-a părut înduioșător. Dar pe măsură ce timpul trecea, devenea copleșitor. Fiecare poză de profil, fiecare postare, fiecare poveste—totul era despre Matei.

Într-o seară, eu și soțul meu i-am invitat pe Andreea și familia ei la cină. Ar fi trebuit să fie o seară relaxantă, o ocazie de a ne pune la curent și de a ne bucura de compania celuilalt. Dar din momentul în care au sosit, era clar că lucrurile erau diferite.

Matei era neliniștit și solicitant. Refuza să stea liniștit, având nevoie constantă de atenție. Andreea era complet absorbită în a-i satisface fiecare capriciu, abia dacă recunoscând pe altcineva la masă. Soțul meu, care fusese întotdeauna răbdător și înțelegător, era vizibil frustrat.

Pe măsură ce seara avansa, comportamentul lui Matei devenea tot mai disruptiv. Arunca jucăriile în jur, țipa pentru atenție și refuza să mănânce orice îi ofeream. Andreea părea să fie indiferentă la haosul pe care îl provoca. Continua să-l răsfețe, ignorând tensiunea crescândă din cameră.

În cele din urmă, soțul meu nu a mai rezistat. S-a întors către Andreea și a spus: „Nu poate să se joace singur sau să se uite la desene animate pentru o vreme? Încercăm să avem o conversație aici.”

Fața Andreei s-a înroșit de furie. L-a luat pe Matei în brațe și l-a privit fix pe soțul meu. „E doar un copil,” a răspuns ea tăios. „Are nevoie de mine.”

Restul serii a fost stânjenitor și tensionat. Andreea a plecat curând după aceea, abia spunând la revedere. Am simțit un nod în stomac, știind că prietenia noastră suferise o lovitură serioasă.

În zilele ce au urmat, am încercat să iau legătura cu Andreea. I-am trimis mesaje, am sunat-o, chiar am trecut pe la casa ei neanunțată. Dar era distantă și necomunicativă. Era ca și cum ar fi construit un zid în jurul ei și al lui Matei, excluzând pe toți ceilalți.

M-am logat pe conturile mele de social media și am văzut că Andreea își schimbase din nou poza de profil—o altă fotografie cu Matei. Postările ei erau toate despre el, detaliind fiecare mic moment și realizare din viața lui. Era clar că devenise complet absorbită de maternitate.

Îmi lipsea prietena mea. Îmi lipseau discuțiile noastre târzii în noapte, aventurile spontane, râsetele împărtășite. Dar părea că Andreea trecuse într-o nouă fază a vieții ei, una care nu mă includea pe mine.

Lunile au trecut și prietenia noastră a continuat să se deterioreze. Ne vedeam din ce în ce mai rar, conversațiile noastre devenind tot mai tensionate și superficiale. Legătura pe care o aveam odată se destrăma încet, înlocuită de un sentiment crescând de distanță și resentiment.

Într-o zi, am primit un mesaj de la Andreea. Era scurt și la obiect: „Cred că e mai bine să luăm o pauză una de cealaltă pentru o vreme.”

Am simțit un val de tristețe citindu-i cuvintele. Prietenia noastră fusese o parte atât de importantă din viața mea și acum se destrăma. Dar știam că nu puteam face nimic pentru a schimba lucrurile.

Andreea își alesese drumul și trebuia să respect asta. Viețile noastre luaseră direcții diferite și prietenia noastră devenise o victimă a acestor schimbări.

Privind ultima fotografie cu Matei pe profilul Andreei, nu puteam să nu simt un sentiment de pierdere. Copilul care adusese atâta bucurie în viața Andreei pusese și un zid între noi.

În final, capriciul unui copil a pus capăt prieteniei noastre. Și nu mai era cale de întoarcere.