„De ce îți ajuți familia cu un salariu atât de mic?”: Soțul meu a început să se plângă că nu câștig suficient

Acum aproximativ șase luni, m-am căsătorit cu Andrei. Amândoi eram entuziasmați să începem o viață nouă împreună, dar ne-am confruntat cu o provocare semnificativă: găsirea unui loc unde să locuim. Mama a venit în ajutorul nostru oferindu-ne garsoniera ei. Se mutase recent cu noul ei partener și nu mai avea nevoie de spațiu. Totuși, ne-a spus clar că această înțelegere este temporară. Aveam opt ani să economisim și să ne cumpărăm propria locuință pentru că fratele meu mai mic, Alex, va avea nevoie de partea lui din valoarea apartamentului când va împlini 18 ani.

La început, totul părea perfect. Andrei și cu mine eram recunoscători pentru oportunitatea de a economisi bani pe chirie și de a începe să ne construim viitorul. Dar pe măsură ce timpul trecea, lucrurile au început să se schimbe. Andrei a început să se plângă de jobul meu. Lucrez ca asistentă de învățător la o școală primară locală și, deși nu este un job bine plătit, este ceva ce îmi place foarte mult. Andrei, pe de altă parte, lucrează în vânzări și câștigă semnificativ mai mult decât mine.

„De ce îți ajuți familia cu un salariu atât de mic?” mă întreba aproape în fiecare seară. „Ar trebui să te concentrezi pe a câștiga mai mult ca să ne putem cumpăra propria locuință mai repede.”

Am încercat să-i explic că jobul meu este important pentru mine și că fac tot posibilul să contribui la economiile noastre. Dar indiferent ce spuneam, nu părea niciodată suficient pentru el. A început să resimtă faptul că ajutam financiar familia mea. Mama mea a fost întotdeauna acolo pentru mine și simțeam că este datoria mea să o sprijin în orice mod pot, mai ales că ne-a oferit un loc unde să locuim.

Plângerile lui Andrei au devenit tot mai frecvente și mai zgomotoase. Venea acasă de la muncă într-o stare proastă și se descărca pe mine. „Nu-ți faci partea ta,” spunea el. „Avem nevoie de mai mulți bani dacă vrem vreodată să ieșim din această garsonieră.”

Mă simțeam prinsă între loialitatea față de familia mea și dorința de a face ca mariajul nostru să funcționeze. Stresul a început să-și pună amprenta asupra mea. Am început să pierd somnul și performanța mea la muncă a avut de suferit. Colegii mei au observat schimbarea și au încercat să-mi ofere sprijin, dar nu puteau face prea multe.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă cu Andrei, am decis să-mi vizitez mama. Aveam nevoie de cineva cu care să vorbesc, cineva care să înțeleagă prin ce trec. În timp ce stăteam în sufrageria ei confortabilă, cu lacrimi curgându-mi pe față, ea m-a ascultat răbdătoare.

„Nu știu ce să fac,” am mărturisit. „Andrei vrea să câștig mai mulți bani, dar nu pot pur și simplu să-mi abandonez jobul și responsabilitățile față de tine și Alex.”

Mama a oftat și mi-a luat mâna. „Nu am vrut niciodată să te simți așa,” a spus ea încet. „Am crezut că oferindu-ți garsoniera te va ajuta să începi viața cu Andrei pe picior drept. Dar dacă asta cauzează atâtea probleme, poate trebuie să ne gândim la altceva.”

Cuvintele ei mi-au adus un oarecare confort, dar nu au rezolvat problema. Când m-am întors acasă în acea noapte, Andrei mă aștepta. Băuse și furia lui era palpabilă.

„Unde ai fost?” a întrebat el.

„Am fost la mama,” am răspuns încet.

„Bineînțeles că ai fost,” a spus el cu dispreț. „Întotdeauna fugi la ea în loc să te confrunți cu problemele noastre.”

Cearta a escaladat rapid și înainte să-mi dau seama, Andrei își făcuse bagajele și ieșise furios din garsonieră. Nu s-a întors în acea noapte sau în următoarea. Zilele s-au transformat în săptămâni și a devenit clar că mariajul nostru se destramă.

În cele din urmă, Andrei a depus actele pentru divorț. Nu putea suporta presiunea financiară și angajamentul meu față de familia mea. M-am mutat temporar înapoi la mama în timp ce îmi puneam ordine în viață. Visul de a ne cumpăra propria locuință în opt ani părea mai îndepărtat ca niciodată.

În timp ce stăteam în garsoniera acum goală care odată promitea atât de multe, nu puteam să nu simt un profund sentiment de pierdere. Căsnicia mea se terminase și viitorul meu era incert. Dar, în ciuda tuturor lucrurilor, știam un lucru sigur: voi fi întotdeauna alături de familia mea, indiferent de cost.