„Întoarcerea mea în apartamentul nostru comun i-a supărat atât pe fratele meu, cât și pe soția lui”: Acum cumnatul meu intenționează să depună cerere de divorț, iar sora mea mă învinovățește pentru tot

Când am decis să mă întorc în apartamentul pe care îl împărțeam odată cu fratele meu și soția lui, nu mi-am imaginat haosul pe care îl va provoca. Sora mea, Andreea, și soțul ei, Mihai, locuiau acolo confortabil de doi ani, în timp ce eu eram plecată cu serviciul. Dar când contractul meu de muncă s-a încheiat brusc, nu am avut de ales decât să mă întorc în singurul loc pe care îl puteam numi acasă.

Din momentul în care am intrat pe ușă cu valizele mele, am simțit tensiunea. Zâmbetul forțat al Andreei și salutul rece al lui Mihai erau indicii clare că prezența mea nu era binevenită. Se obișnuiseră cu spațiul și intimitatea lor, iar întoarcerea mea le-a perturbat rutina.

Primele săptămâni au fost un coșmar. Andreea și Mihai se certau până târziu în noapte, vocile lor răsunând prin pereții subțiri ai micului nostru apartament. Am încercat să stau departe de ei, petrecându-mi majoritatea timpului în camera mea sau căutând un nou loc de muncă. Dar oricât de mult am încercat să fiu invizibilă, tensiunea din relația lor părea să se agraveze.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă, Andreea a intrat furtunos în camera mea, cu lacrimi curgându-i pe față. „E vina ta pentru tot!” a țipat ea. „Dacă nu te-ai fi întors, Mihai și eu am fi fost încă fericiți!”

Am fost luată prin surprindere. „Andreea, nu e ca și cum aș fi vrut să mă întorc. Nu am avut de ales.”

„E ușor pentru tine să spui asta,” a replicat ea. „Tu nu ai o căsnicie de care să te îngrijorezi.”

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar atmosfera din apartament a devenit tot mai toxică. Mihai a început să petreacă mai mult timp departe de casă, venind adesea târziu noaptea sau deloc. Acuzațiile Andreei au devenit mai frecvente și mai dure. Mă învinovățea pentru tot ce mergea prost în relația lor.

Într-o seară, Mihai a rupt în sfârșit tăcerea. „Voi depune cerere de divorț,” a anunțat el la cină. Cuvintele au plutit în aer ca o sentință de moarte.

Fața Andreei s-a albit. „Ce? De ce?”

„Nu mai pot face asta,” a spus Mihai, cu vocea lipsită de emoție. „Certurile constante, jocul învinuirilor… e prea mult.”

Andreea s-a întors spre mine, cu ochii plini de furie. „Vezi ce ai făcut? Ai distrus totul!”

Am simțit un val de vinovăție dar și o explozie de furie. „Andreea, nu e vorba doar despre mine. Tu și Mihai aveați probleme cu mult înainte să mă întorc.”

„Nu îndrăzni să justifici asta!” a țipat ea. „Ar fi trebuit să stai departe!”

Următoarele zile au fost un amestec de cutii de împachetat și conversații șoptite între Andreea și Mihai. Ziua în care Mihai s-a mutat a fost una dintre cele mai grele din viața mea. Andreea s-a prăbușit pe canapea, plângând necontrolat.

În timp ce o priveam cum plânge, am simțit un amestec de emoții—vinovăție, furie, tristețe. Știam că întoarcerea mea fusese catalizatorul despărțirii lor, dar adânc în suflet știam și că relația lor fusese pe teren nesigur cu mult înainte să mă întorc.

Andreea nu m-a iertat niciodată. S-a mutat la scurt timp după ce a plecat Mihai, lăsându-mă singură în apartamentul care fusese odată casa noastră comună. Tăcerea era asurzitoare.

În cele din urmă, nu au existat câștigători în această poveste. Andreea și-a pierdut căsnicia, Mihai și-a pierdut casa, iar eu am pierdut încrederea surorii mele. Uneori viața nu oferă finaluri fericite; doar lecții învățate și cicatrici care necesită timp pentru a se vindeca.