„Nu Divorțăm. Cine va Plăti Ipoteca? Ești Nebună?”: Soacra Era Vizibil Nemulțumită

Clara stătea în pragul ușii, cu mâinile strângând o mică pungă de cumpărături. Soarele apunea, aruncând umbre lungi peste curtea din față. Putea auzi vocile înfundate din casă și a tras adânc aer în piept înainte de a deschide ușa.

• Bună – a răspuns Clara indiferent.

• Unde ai fost?

• Am fost la magazin.

• Ai cheltuit banii pe care îi câștigă Arthur?

• Nu,

„A sosit!” Lia, sora lui Arthur, a strigat din sufragerie, cu vocea amestecată de ușurare și iritare.

Clara a pășit înăuntru, cu fața inexpresivă. „Bună,” a spus ea plat, ochii ei scanând camera. Arthur stătea pe canapea, cu capul în mâini. Lia stătea lângă fereastră, cu brațele încrucișate. Și acolo, în colț, era Gabriela, mama lui Arthur, cu ochii arzând de dezaprobare.

„Unde ai fost?” a cerut Gabriela, cu vocea ascuțită.

„Am fost la magazin,” a răspuns Clara, ridicând punga de cumpărături ca și cum ar fi fost dovada nevinovăției ei.

„Ai cheltuit banii pe care îi câștigă Arthur?” Tonul Gabrielei era acuzator, ochii ei îngustându-se.

„Nu,” a spus Clara ferm, punând punga pe blatul din bucătărie. „Am folosit banii mei.”

Gabriela a pufnit. „Banii tăi? Și de unde crezi că vin aceștia? Arthur este cel care muncește zi și noapte pentru a menține această familie pe linia de plutire, în timp ce tu… tu doar cheltuiești și cheltuiești.”

Clara a simțit un val de furie, dar și-a păstrat vocea calmă. „Contribui și eu, Gabriela. Am un job part-time și mă ocup de gospodărie.”

„Te ocupi de gospodărie?” Râsul Gabrielei era rece. „Așa numești tu asta? Pentru că din punctul meu de vedere, pare că doar pierzi timpul și resursele.”

Arthur în cele din urmă a ridicat privirea, ochii lui obosiți și plini de frustrare. „Mamă, te rog. Asta nu ajută.”

„Ajută?” Vocea Gabrielei s-a ridicat. „Încerc să salvez această familie de la destrămare! Voi doi vorbiți despre divorț și acum trebuie să ne gândim la ipotecă. Cine o va plăti? Ești nebună?”

Clara a simțit lacrimi adunându-se în ochi, dar le-a alungat. „Nu am decis nimic încă,” a spus ea încet. „Doar… încercăm să ne dăm seama ce să facem.”

„Să vă dați seama?” Gabriela a clătinat din cap. „Ar fi trebuit să vă dați seama înainte să vă căsătoriți. Acum uite ce mizerie.”

Lia a făcut un pas înainte, încercând să medieze. „Mamă, hai să ne calmăm. Țipetele nu vor rezolva nimic.”

Gabriela a ignorat-o pe fiica ei și a continuat să o privească fix pe Clara. „Trebuie să înțelegi gravitatea acestei situații. Un divorț nu este doar despre tine și Arthur; ne afectează pe toți. Și acea ipotecă nu se va plăti singură.”

Clara a simțit un nod în gât, dar s-a forțat să vorbească. „Știu că e complicat. Dar facem tot ce putem.”

„Tot ce puteți nu este suficient,” a răspuns Gabriela tăios. „Trebuie să faceți mai mult.”

Arthur s-a ridicat, fața lui palidă dar hotărâtă. „Mamă, e destul. Clara și cu mine ne vom descurca.”

Gabriela s-a uitat la fiul ei, expresia ei înmuiindu-se ușor dar încă plină de îngrijorare. „Nu vreau doar să te văd cum îți distrugi viața din cauza asta.”

Arthur a dat din cap. „Știu. Dar trebuie să luăm propriile noastre decizii.”

Gabriela a oftat, cedând în cele din urmă. „Bine. Dar nu te aștepta să stau deoparte și să te privesc cum faci greșeli.”

Clara a simțit un val de epuizare cuprinzând-o pe măsură ce Gabriela a părăsit camera. S-a uitat la Arthur, care i-a oferit un mic zâmbet obosit.

„Ne vom descurca,” a spus el încet.

Dar în adâncul sufletului ei, Clara nu era atât de sigură.