O Privire în Trecut: „A Văzut-o la Cafenea, și Era o Străină”

Andrei stătea la masa lui obișnuită din colțul cafenelei aglomerate, sorbind din cafeaua lui și derulând pe telefon. Era o dimineață tipică de sâmbătă în centrul Bucureștiului, unde aroma de cafea proaspăt preparată se amesteca cu zumzetul clienților de weekend. Era pierdut în gânduri când o figură familiară i-a atras atenția.

Era Ana, fosta lui iubită din facultate. A intrat cu o încredere care părea să lumineze întreaga încăpere. Părul ei era aranjat într-un mod pe care nu-l mai văzuse până atunci, iar ținuta ei era șic și modernă. Arăta de parcă ar fi fost desprinsă dintr-o revistă de modă, nu fata dintr-un oraș mic pe care o cunoscuse odată.

Andrei a simțit un val de nostalgie amestecat cu regret. Despărțirea lor fusese amiabilă, dar văzând-o acum, atât de vibrantă și plină de viață, a trezit ceva în el. A privit cum își comanda băutura, râsul ei răsunând în timp ce discuta cu barista. Părea că nici nu-l observase.

Când Ana s-a întors să-și găsească un loc, privirile lor s-au întâlnit pentru un moment scurt. Inima lui Andrei a tresărit, dar ea a privit repede în altă parte, aparent dezinteresată. A simțit o ușoară dezamăgire, dar a încercat să o ignore. La urma urmei, trecuseră ani de când nu mai vorbiseră.

Nu s-a putut abține să nu o privească de la distanță în timp ce se așeza la o masă de peste drum. Era absorbită de o carte, oprindu-se ocazional pentru a sorbi din latte-ul ei. Andrei și-a amintit cum îi plăcea să citească, pierzându-se adesea în povești ore întregi.

Cafeneaua a început să se umple și curând nu mai erau mese libere. Un tânăr s-a apropiat de masa Anei, gesticulând dacă poate să i se alăture. Ea a zâmbit cald și a dat din cap afirmativ, invitându-l să se așeze. Au început o conversație și Andrei putea vedea ușurința cu care interacționau.

Gelozia l-a măcinat în timp ce îi privea râzând împreună. Se întreba dacă acesta era noul ei iubit sau doar un prieten. Oricum ar fi fost, era clar că Ana mersese mai departe, în timp ce el era încă blocat în trecut.

Andrei și-a terminat cafeaua și a decis că era timpul să plece. Când s-a ridicat să plece, a prins o ultimă privire asupra Anei. Părea fericită, cu adevărat fericită, și asta l-a făcut să realizeze cât de mult îi lipsea acea parte din ea.

Pe măsură ce ieșea din cafenea, Andrei nu putea scutura sentimentul de goliciune care se instalase în pieptul lui. Sperase la un fel de încheiere sau măcar la o recunoaștere din partea ei, dar în schimb se simțea mai singur ca niciodată.

Întâlnirea l-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Se schimbase ea atât de mult sau era doar percepția lui? Și de ce îl deranja atât de mult că părea indiferentă la prezența lui?

Andrei știa că trebuia să lase trecutul în urmă și să se concentreze pe propria sa viață. Dar pe măsură ce mergea pe strada aglomerată, nu putea să nu se întrebe ce ar fi putut fi dacă lucrurile ar fi decurs altfel.