„Pe Telefonul Soțului Meu, Am Găsit Mesaje de la O Altă Femeie”: Nu Am Vrut Să Mă Cert sau Să-l Suspectez, Dar S-a Întâmplat Din Nou

Acum treizeci de ani, m-am căsătorit cu cel mai minunat bărbat din lume. Când ne-am cunoscut, eu aveam 23 de ani, iar Andrei avea 26. M-a tratat ca pe o regină, iar dragostea noastră era incredibil de puternică. Am avut doi copii: o fiică pe nume Ana și un fiu pe nume Mihai. De mult timp, ei s-au mutat și și-au început propriile familii. În ultimul deceniu, am fost doar eu și Andrei. Totul părea perfect până într-o zi fatidică.

Era o după-amiază liniștită de duminică când am decis să împrumut telefonul lui Andrei pentru a verifica vremea. Telefonul meu se încărca în altă cameră și nu m-am gândit de două ori înainte să folosesc telefonul lui. Când am deblocat telefonul, a apărut o notificare de mesaj de la o femeie pe nume Carolina. Inima mi-a sărit o bătaie, dar am trecut peste asta gândindu-mă că este un mesaj legat de muncă. Andrei a fost întotdeauna de încredere și nu aveam motive să mă îndoiesc de el.

Cu toate acestea, curiozitatea a pus stăpânire pe mine și am deschis conversația. Ceea ce am văzut mi-a înghețat sângele în vene. Mesajele erau departe de a fi profesionale; erau intime și pline de flirt. Carolina îi trimisese poze, iar el răspunsese cu cuvinte care ar fi trebuit să fie rezervate pentru mine.

Nu am vrut să mă cert sau să-l suspectez în acel moment. Am închis mesajele și am pus telefonul la locul lui. Pentru restul zilei, am încercat să mă comport normal, dar mintea mea era într-o continuă agitație. De cât timp se întâmpla asta? Erau doar mesaje sau era mai mult?

În acea noapte, în timp ce stăteam în pat, nu am mai putut să țin totul în mine. „Andrei,” am început ezitant, „am văzut niște mesaje pe telefonul tău azi.”

S-a întors spre mine, cu fața surprinsă și vinovată. „Ce mesaje?” a întrebat el, încercând să pară inocent.

„De la Carolina,” am răspuns eu, cu vocea tremurândă. „Cine este ea?”

Andrei a oftat adânc și s-a ridicat în șezut. „Este doar o prietenă de la muncă,” a spus el, dar ochii lui nu puteau să-i întâlnească pe ai mei.

„O prietenă?” am repetat eu, cu vocea ridicată. „Prietenii nu trimit astfel de mesaje.”

A încercat să explice că era doar un flirt inofensiv și că nu însemna nimic. Dar încrederea pe care o construisem în trei decenii s-a spulberat într-o clipită. Voiam să-l cred, dar sămânța îndoielii fusese plantată.

În următoarele săptămâni, am încercat să trec peste asta. Mi-am spus că a fost doar o greșeală și că dragostea noastră era mai puternică decât atât. Dar apoi s-a întâmplat din nou. Un alt mesaj de la Carolina, de data aceasta mai explicit decât înainte.

L-am confruntat din nou pe Andrei, dar de data aceasta nici măcar nu a încercat să nege. A recunoscut că dezvoltase sentimente pentru ea și că se vedeau de luni bune. Lumea mea s-a prăbușit în jurul meu.

M-am simțit trădată, rănită și complet singură. Copiii noștri erau mari și aveau propriile vieți; nu voiam să-i împovărez cu problemele mele. Așa că am ținut totul pentru mine și am încercat să-mi dau seama ce să fac în continuare.

Andrei s-a mutat curând după a doua noastră confruntare. A spus că are nevoie de timp să gândească, dar știam că era pentru că voia să fie cu Carolina. Casa părea goală fără el, dar într-un fel fusese goală de mult timp.

Am depus actele pentru divorț câteva luni mai târziu. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că era cea corectă. Căsnicia noastră fusese construită pe încredere și iubire, iar fără aceste fundații, nu putea supraviețui.

Acum, stând singură în casa noastră odată împărțită, reflectez asupra anilor petrecuți împreună. Au fost momente bune și momente rele, dar în final nu a fost suficient pentru a ne ține împreună. Viața merge mai departe, dar cicatricile rămân.