„Secretul pe care nu-l putea împărtăși: ‘Nu am vrut să te împovărez’”

Andrei s-a mândrit întotdeauna că este un soț grijuliu. El și Maria erau căsătoriți de peste un deceniu și credea că își împărtășesc totul unul cu celălalt. Dar în acea seară, când a intrat în sufrageria lor, și-a dat seama că exista o parte din viața Mariei despre care nu știa nimic.

Maria stătea pe canapea, privind absent la televizor. Zâmbetul ei vibrant obișnuit lipsea, fiind înlocuit de o privire de îngrijorare profundă. Andrei a observat că purta un pulover gros, deși era o seară caldă de primăvară. I s-a părut ciudat, dar inițial nu a dat prea multă importanță.

„Bună, draga mea,” a spus Andrei vesel, încercând să destindă atmosfera. „M-am gândit să ieșim la cină în seara asta. Ce zici?”

Maria a ridicat privirea, surprinsă de apariția lui bruscă. Ochii ei erau mari de surpriză și altceva—frică? S-a recompus rapid și a forțat un zâmbet.

„Oh, Andrei, m-ai speriat! Nu te-am auzit intrând,” a spus ea, cu vocea ușor tremurândă.

Andrei s-a așezat lângă ea, luându-i mâna în a lui. „Ești bine? Pari puțin abătută.”

Maria a ezitat, ochii ei evitând privirea lui. „Sunt bine, doar obosită,” a răspuns ea, dar Andrei nu era convins.

Pe măsură ce stăteau în tăcere, ochii lui Andrei s-au îndreptat spre brațele ei. Mânecile puloverului erau trase strâns, dar putea vedea contururi vagi de bandaje care ieșeau de dedesubt. Inima i-a tresărit.

„Maria, ce se întâmplă?” a întrebat el blând, încercând să nu pară acuzator.

Ea și-a retras mâna și și-a încrucișat brațele defensiv. „Nu e nimic, chiar,” a insistat ea.

Andrei a simțit un nod formându-se în stomac. „Te rog, Maria. Poți să-mi spui orice.”

Lacrimile au început să-i umple ochii Mariei în timp ce în sfârșit i-a întâlnit privirea. „Nu am vrut să te împovărez,” a șoptit ea.

Mintea lui Andrei era plină de posibilități. Era bolnavă? Fusese rănită? Gândul că Maria suferea singură era insuportabil.

„Cu ce să mă împovărezi?” a întrebat el încet.

Maria a tras adânc aer în piept și și-a suflecat mânecile, dezvăluind o serie de cicatrici și bandaje proaspete pe brațele ei. Inima lui Andrei s-a frânt la vederea lor.

„Am avut niște probleme de sănătate,” a recunoscut ea, vocea abia auzibilă. „Nu am vrut să te îngrijorez.”

Andrei a simțit un val de emoții—șoc, tristețe, furie pe sine pentru că nu observase mai devreme. „Maria, de ce nu mi-ai spus? Ar trebui să înfruntăm lucrurile împreună.”

Ea a clătinat din cap, lacrimile curgându-i pe obraji. „Mi-a fost teamă că mă vei vedea diferit. Că nu mă vei mai iubi la fel.”

Andrei a tras-o într-o îmbrățișare strânsă, simțindu-se neputincios dar hotărât să o sprijine. Dar adânc în sufletul lui știa că acesta era doar începutul unui drum lung și dificil.

Pe măsură ce zilele s-au transformat în săptămâni, starea Mariei s-a agravat. În ciuda eforturilor lui Andrei de a fi alături de ea, povara secretului ei deja își pusese amprenta asupra relației lor. Încrederea pe care o împărțeau odinioară era fracturată, iar sănătatea Mariei continua să se deterioreze.

În cele din urmă, teama Mariei de a fi o povară a devenit o profeție auto-împlinită. Dragostea pe care o aveau a fost umbrită de durerea nespusă și secretele care crescuseră între ei.