Lupta unei Mame: „Cum Am Încercat să Fac Față Soacrei Mele Dominatoare”

Când s-a născut fiica noastră, Maria, a fost ca un vis devenit realitate. Eu și soțul meu, Andrei, încercam de ani de zile să avem un copil și, în sfârșit, micuța noastră minune a sosit. Primele săptămâni au fost un vârtej de nopți nedormite, schimbări de scutece și alăptări nesfârșite. În ciuda oboselii, eram extrem de fericiți.

Cu toate acestea, bucuria noastră a fost de scurtă durată. Mama lui Andrei, Elena, a fost întotdeauna puțin dominatoare, dar comportamentul ei s-a agravat după nașterea Mariei. Insista să ne viziteze zilnic, adesea neanunțată, iar criticile ei constante au început să mă epuizeze.

„Nu o ții corect,” spunea ea, smulgând-o pe Maria din brațele mele. „Trebuie să o hrănești mai des,” adăuga ea, deși alăptam deja la cerere.

Andrei încerca să medieze situația, dar influența Elenei asupra lui era puternică. A crescut într-o casă unde cuvântul mamei sale era lege și vechile obiceiuri mor greu. Adesea lua partea ei, lăsându-mă să mă simt izolată și nesprijinită.

Într-o zi deosebit de dificilă, după o noapte nedormită cu un bebeluș colicativ, Elena a sosit din nou neanunțată. S-a uitat la mine și a clătinat din cap dezaprobator.

„Arăți groaznic,” a spus ea direct. „Nu e de mirare că Maria este atât de agitată. Bebelușii simt când mamele lor sunt stresate.”

Cuvintele ei m-au rănit profund. Făceam tot ce puteam, dar nimic nu părea suficient pentru ea. Am încercat să-i explic cât de epuizată eram, sperând la puțină înțelegere sau sprijin.

„Poate dacă ai fi mai organizată, nu ai fi atât de obosită,” a sugerat ea. „Când Andrei era bebeluș, m-am descurcat foarte bine singură.”

Comparațiile ei constante cu propria ei experiență de parenting mă făceau să mă simt ca un eșec. Am început să mă tem de vizitele ei, dar era necruțătoare. Apărea cu sacoșe pline de cumpărături și prelua controlul bucătăriei mele, gătind mese pe care nu le doream și criticând încercările mele de a-mi hrăni familia.

Într-o seară, după o altă ceartă cu Andrei despre interferența mamei lui, am izbucnit în lacrimi. „Nu mai pot face asta,” am plâns. „Am nevoie să mă sprijini pe mine, nu pe ea.”

Andrei părea sfâșiat. „Doar încearcă să ajute,” a spus el slab.

„Ajuta? Face totul mai rău!” am strigat. „Am nevoie de spațiu pentru a-mi da seama singură.”

Cu reticență, Andrei a fost de acord să vorbească cu mama lui. A doua zi, a stat de vorbă cu Elena și i-a explicat că avem nevoie de timp singuri ca familie. Nu a primit vestea bine.

„O alegi pe ea în locul meu?” a întrebat ea incredulă. „După tot ce am făcut pentru tine?”

Andrei a încercat să o reasigure că nu era vorba despre alegerea unei părți, dar Elena era rănită și furioasă. A ieșit din casă trântind ușa în urma ei.

Pentru câteva zile, lucrurile au fost liniștite. Am început să mă simt mai încrezătoare în rolul meu de mamă fără supravegherea constantă a Elenei. Dar calmul nu a durat mult.

Elena a început să-l sune pe Andrei de mai multe ori pe zi, făcându-l să se simtă vinovat pentru cât de singură era și cât de mult îi lipsea Maria. Andrei a început să cedeze și curând Elena a revenit în viața noastră cu o răzbunare.

Punctul culminant a venit într-o după-amiază când am prins-o pe Elena dându-i Mariei formulă fără permisiunea mea. Fusesem fermă în privința alăptării exclusive și acest lucru mi s-a părut trădarea supremă.

„Cum ai putut?” am confruntat-o furioasă.

„Nu produci suficient lapte,” mi-a răspuns ea. „Maria are nevoie de mai mult decât îi dai tu.”

M-am simțit ca și cum îmi pierdeam controlul asupra propriei vieți. Andrei a încercat să mă calmeze, dar daunele erau deja făcute. Căsnicia noastră a început să sufere sub presiunea certurilor constante și resentimentelor.

În cele din urmă, am realizat că ceva trebuia să se schimbe. Pentru binele sănătății mele mintale și al Mariei, am luat decizia dificilă de a-l părăsi pe Andrei și de a mă muta temporar la părinții mei.

Nu era finalul fericit pe care îl sperasem când s-a născut Maria, dar era singura modalitate prin care puteam găsi puțină liniște. Uneori, în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre, dinamica familială poate fi prea toxică pentru a fi gestionată singură.